După ce, în data de 22 septembrie 2007, şi-a ales o conducere statutară în frunte cu Victor Ionescu, Tineretul Creştin Democrat – PNŢCD a fost felicitat de catre conducerea Organizatia de Tineret a Partidului Popular European (YEPP). În perioada ce urmează şi în urma contactelor dintre reprezentanţii TCD şi YEPP vor avea loc o serie de întâlniri, cu scopul reluării şi aprofundării legăturilor dintre cele două structuri politice. Deasemenea, Secretarul General al YEPP; Martin Humner, a declarat că Tinerii Populari Europeni studiază posibilităţile de colaborare politică din România şi că TCD reprezinta o optiune importanta.
„Proaspăta conducere a Tineretului Creştin Democrat este semnalul de care aveam nevoie pentru a reîncepe colaborarea noastră cu Organizaţia de Tineret a PNŢCD”, a subliniat Humner.
În acest sens, TCD – PNŢCD va demara formalităţile de reînscriere în tânăra familie populară euroeană.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu