31 octombrie 2007

Impuls de la BucureştiŢărăniştii suceveni au început campania cu Miluţ

Ţărăniştii suceveni au demarat, sâmbătă, campania electorală pentru alegerile europarlamentare cu un marş pe străzile municipiului Suceava, organizat de tineretul creştin-democrat (TCD). Avându-i în frunte pe liderul naţional al PNŢCD, Marian Petre Miluţ, pe cel judeţean, Petru Juravlea, şi pe preşedintele Organizaţiei Municipale Suceava a TCD, studentul Nicolae Nastasă, „armata” de ţărănişti a mărşăluit pe traseul Casa Culturii, magazinul Bucovina, Primărie, Catedrală, Centru. Acţiunea tinerilor ţărănişti suceveni nu a avut doar un scop electoral. S-a dorit tragerea unui semnal de alarmă cu privire la unele probleme cu care se confruntă tinerii, drept pentru care TCD Suceava cere societăţii implementarea unui sistem educaţional performant care să creeze specialişti competitivi în spaţiul Uniunii Europene, adoptarea unui sistem de salarizare care să stimuleze munca şi să conducă la creşterea nivelului de trai al tuturor familiilor, asigurarea unor condiţii decente de petrecere a timpului liber de către tineri, adoptarea unor criterii de evaluare a activităţii fiecăruia, care să asigure promovarea în toate sectoarele vieţii sociale numai a valorilor autentice, şi cooptarea tinerilor merituoşi ca şi consultanţi la adoptarea de către autorităţi a hotărârilor ce-i vizează direct. Miluţ: „Fără PNŢCD România va fi mult mai săracă”Preşedintele PNŢCD, Marian Petre Miluţ, care ocupă poziţia a cincea pe lista partidului pentru Parlamentul European, s-a aflat, sâmbătă, în judeţul Suceava, unde a avut mai multe întâlniri cu membrii de partid şi simpatizanţii, punând astfel umărul la campania judeţeană a partidului. Miluţ a ţinut să arate că lista de candidaţi pe care o propune PNŢCD este mult mai competitivă decât a celorlalte partide, amintind că prima poziţie este ocupată de Alexandru Herlea, primul ministru al integrării, urmat fiind de Radu Munteanu şi Marius Popovici, două personalităţi care lucrează deja în grupul Partidului Popular European (PPE), din care face parte şi PNŢCD.„Calitatea membrilor pe care putem să-i trimitem la Parlamentul European este incomparabil mai bună decât calitatea membrilor din alte partide politice. Noi avem oameni care lucrează deja în structurile europene, lucru care contează foarte mult”, a spus preşedintele PNŢCD, care a adăugat că pe listă se mai regăsesc fostul deputat Vasile Lupu (4), Aurelian Pavelescu (6) şi Gheorghe Ciuhandu (7). Miluţ a precizat că unul dintre atuurile PNŢCD este acela că se află în relaţii foarte bune cu liderii popular europeni, arătând că intervenţia ţărăniştilor la forurile europene a fost decisivă pentru ca România să nu piardă finanţarea de 110 milioane de euro pentru agricultură. „Europa este condusă de partidele de orientare populară, care ne aşteaptă să venim în Parlamentul European. În consecinţă, voturile date partidelor din această zonă sunt voturile utile, însă PNŢCD are o credibilitate mai mare decât PD la Bruxelles. Ar fi păcat şi pentru Uniunea Europeană dacă voturile s-ar duce numai spre PD şi PSD, pentru că asta ar însemna că am parcurs degeaba 17 ani”, a spus Miluţ.El speră ca PNŢCD să obţină 2-3 europarlamentari. „Este foarte important să realizăm că fără PNŢCD România este mult mai săracă”, a conchis Marian Petre Miluţ.

Tudor Ionescu
redactiemonitorulsv.ro

29 octombrie 2007

Prima şedinţă a Biroului Naţional de Conducere al Tineretului Creştin Democrat - PNŢCD

Biroul Naţional de Conducere al Tineretului Creştin Democrat - PNŢCD s-a întâlnit, la Braşov, în prima şedinţă de după alegerile din luna septembrie.
Preşedintele Tineretului Creştin Democrat al PNŢCD, Victor Ionescu, candidat pentru Parlamentul European (PE), a declarat în conferinţa de presă premergătoare şedinţei biroului că discuţiile vizează în primul rând problemele cu care se confruntă organizaţiile de tineret ale PNŢCD. „O prioritate a TCD o reprezintă evidenţierea în detaliu a tuturor organizaţiilor de tineret din ţară şi organizarea de alegeri acolo unde conducerile şi-au depăşit mandatul”. A precizat Ionescu.
Deasemenea, s-a propus înfiinţarea unor birouri teritoriale pentru cele opt regiuni de dezvoltare, conduse de membri ai biroului. Organigrama TCD – PNŢCD a fost astfel configurată: regiunea Moldova Nord – Marius Dorin şi Nicolae Năstasă, regiunea Sud-Est – Andrei Rădulescu şi Florin Slabu, regiunea Muntenia – Florin Angheloiu, Adrian Bucşă şi Bogdan Matache, regiunea Oltenia – Silviu Georgescu şi Victor Cazalbaşu, regiunea Banat – Liviu Popescu şi Diana Bădic, regiunea Nord-Vest - Miguel Sanchez şi Vlad Botoş, regiunea Centru – Sonia Ţiţei şi Cristian Urs, regiunea Bucureşti-Ilfov – Iuliu Cernat şi Marian Mitea. În acest sens, până la data viitoarei şedinţe BNC, fiecare coordonator regional va elabora un dosar al fiecărei organizaţii.
În acelaşi timp, s-au stabilit şi coordonatorii Departamentului de relaţii externe – Anca Pleşa şi Vlad Tache şi, respectiv, ai Departamentului de comunicare – Cristian Urs, care va fi ajutat de prim-vicepreşedintele Gabriel Panaitescu.
„Tot ceea ce înseamnă probleme referitoare la Parlamentul European, dar şi alte probleme cu care se confruntă tinerii vor fi discutate în cadrul acestor birouri teritoriale”, a precizat preşedintele Victor Ionescu.
În acest sens, principalele cinci domenii de acţiune politică sunt: ● educaţie; ● cultură şi culte; ● afaceri şi locuri de muncă; ● tânăra familie; ● mediul rural. Pentru aceste domenii, tinerii ţărănişti vor elabora un plan detailat cu soluţii concrete, care va fi materializat în broşuri, pliante şi buletine informative.
Privind alegerile europarlamentare, Victor Ionescu a declarat că tinerii ţărănişti se vor implica din toate punctele de vedere în campania electorală organizată de PNŢCD:
Preşedintele Tineretului Creştin Democrat crede că la alegerile europene PNŢCD poate obţine 5% şi consideră că aceste alegeri vor pregăti mai bine partidul pentru alegerilor locale şi generale din 2008.
Următoarea întâlnire a Biroului Naţional de Conducere al TCD – PNŢCD va avea loc în data de 15 decembrie 2007, la Sibiu.
Vlad Tache – Purtător de cuvânt al TCD - PNŢCD

Poze Sedinta Biroului National de Conducere al TCD-PNTCD Brasov 2007











26 octombrie 2007

Fosta mare glorie a fotbalului românesc, Nicolae Dobrin, s-a stins din viaţă la vârsta de 60 de ani


Tragedie în lumea fotbalului românesc! Nicolae Dobrin a decedat în această dimineaţă, la ora 7 şi 20 de minute, la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Piteşti în urma unui cancer pulmonar. “Gâscanul” s-a internat marţi seară, după ce a suferit o nouă criză, din cauza bolii. Soţia sa, Gica, a sunat la salvare care l-a transportat de urgenţă la spital. Totul, într-o discreţie totală. Nimeni nu a ştiut nimic despre fostul mare fotbalist până joi seară.
60 de ani şi două luni fix. Atât a trăit Nicolae Dobrin. Mult prea puţin. Ieri dimineaţă, la ora 7:00
a început coşmarul. Alertă totală. Eforturi disperate. Viaţă şi moarte, speranţă şi durere. În cele din urmă, la ora 7:20, inima marelui fotbalist a încetat să mai bată. Stop cardiorespirator, în urma cancerului pulmonar în stare de metastază, de care suferea Dobrin. S-a stins încet.
La etajul trei al spitalului e linişte. şi frig. E apăsare. Paradoxal, secţia de terapie intensivă, cea în
care mor cei mai mulţi dintre pacienţi, şi maternitatea sunt lipite. Femei gravide care îşi aşteaptă sorocul sunt vecine cu cei care pleacă în lumea celor depţi. Ironia sorţii: viaţa şi moartea atât de aproape...
Nicolae Dobrin va fi condus pe ultimul drum mâine, la cimitirul Sfântul Gheorghe, care se află la doar 50 de metri de stadionul din Piteşti, cel care de altfel îi poartă numele fostului mare fotbalist. De altfel, primarul din oraş, Tudor Pendiuc, a spus că va face toate demersurile pentru ca ziua de duminică să fie declarată zi de Doliu Naţional. Trupul neînsufleţit al lui Nicolae Dobrin a fost depus la catedrala Sfântul Gheorghe din Piteşti.
Dumnezeu să-l odihnească!

18 octombrie 2007

Mărirea sprijinului financiar acordat de către stat pentru tinerele familii

Tineretul Creştin Democrat - PNTCD consideră că actualul cuantum pentru tinerele familii de 200 euro echivalentul în lei este foarte mic în comparaţie cu cheltuielile pe care le au tinerele familii la început.
În ultimul timp s-au observant că tot mai multe cazuri de divort sunt cauzate de problemele financiare.
„TCD-PNŢCD cere Guvernului României modificarea Legii 396/2006 cu privire acordarea unui sprijin tinerelor familii, în următorul sens:
Pentru ca suma de bani oferită de către stat să fie cu adevărat semnificativă, ea va trebui mărită de la 200 la 500 de euro per familie. În acest fel, tinerii ce se hotărăsc să se căsătorească ar putea beneficia macar de luna de miere.
Şi nu în ultimul rând, TCD – PNŢCD cere Guvernului acordarea de 5 zile de concediu tinerei familii, şi nu 3, asa cum este in prezent” a declarat preşedintele TCD – PNŢCD, Victor Ionescu.

Sistemul de asistenţă socială din România intră în colaps în prag de iarnă

Tineretul Creştin Democrat – PNŢCD ţine să aducă aminte guvernanţilor de starea în care se află sistemul de asistenţă socială din România, prin instituţiile care se ocupă de acest domeniu.
Până în luna noiembrie a acestui an, toţi angajaţii asistenţi personali care au studii medii vor trebui să facă dovada că sunt înscrişi la una dintre facultăţile acreditate de asistenţă socială, conform Legii 466/2004.
Situaţia este foarte gravă, deoarece mai puţin de 10% din cei peste 10000 de angajaţi din sistem au studiile cerute de lege, iar începând cu luna noiembrie, cei care au studii medii nu vor mai avea drept de semnătură în dosarele instituţiilor de asistenţă socială şi există posibilitatea să îşi piardă locul de muncă.
În acest fel activitatea se poate bloca, iar zecile de mii de beneficiari ai sistemului public de asistenţă socială ar putea ca, în următoarea perioadă, să nu mai primească drepturile care li se cuvin conform legii.
„Tineretul Creştin Democrat – PNŢCD îi cere Primului Ministru şi Ministrului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei să adopte de urgent o hotărâre prin care acest termen să fie prelungit cu înca 2 ani, pentru ca cei care lucrează în asistenţa socială să poată să urmeze cursurile unei facultăţi acreditate în acest domeniu. Altfel, întregul sistem de asistenţă socială din România, ar putea intra în colaps”, a declarat preşedintele TCD – PNŢCD, Victor Ionescu.
Vlad Tache - Purtător de cuvânt al TCD - PNŢCD

13 octombrie 2007

Apel către lichele…

În numele libertăţii de exprimare, lansez acest „Apel către Lichele”, nu la fel de elitist ca acela de la începutul anilor '90, dar în mod cert foarte sincer.
Timpul a dovedit că precedentul apel nu a reuşit, de aceea nu mă aştept nici eu să am succes. Lichelele comuniste apelate atunci şi-au văzut de treabă şi acum suntem în situaţia pe care o cunoaştem cu toţii. Cine ar fi crezut? Cine mai are timp să se gândească la asta, acum?
Amintesc tuturor că abandonarea luptei este la fel de culpabilă ca şi fraternizarea cu adversarul. Încet, încet, pe măsură ce atenţia noastră era abătută către nimicuri, „îmbrăţişătorii” apelului erau ori obosiţi, ori cumpăraţi, ori scârbiti, ori dovediţi, iar lichelele se transformau în „băieţi deştepţi”.
Unde sunt intelectualii de clasă şi operele lor de sertar? Din păcate, sertarele istoriei recente sunt cam goale de conţinut. Dacă vremurile ne sunt potrivnice, este una, dar nici ei nu s-au bătut cu vremelnicii ori nemernicii până la capăt. Păcat!
Mai nou, ei umplu ecranele televiziunilor şi paginile ziarelor cu reproşuri sofisticate la adresa politicienilor, dar nu se privesc în oglindă şi, ceea ce este şi mai rău, nici măcar în ochii noştri nu mai au curajul să privească. Unii pentru că s-au mânjit, alţii pentru că au strâns firimiturile de la ospăţul mai-marilor zilei...
În zorii democraţiei noastre, le-am admirat curajul de a spune „huo”, o vreme m-am mirat când au tăcut, dar mă revolt acum când ne dau iarăşi lecţii de morală politică de pe margine.
Alo, stimaţi tovarăşi intelectuali, cu sau fără cititori, vouă vă strig, bătăliile se câştigă pe front, nu în cafenele ori budoare. Înrolaţi-vă, luptaţi pentru ideile voastre şi apoi veniţi să ne învăţaţi cum se face nodul la cravată. Voi, moraliştii neamului din toate domeniile artei şi culturii, intraţi în horă, şi după ce tace lăutarul să văd de ce aţi fost în stare. Aşa cum voi aveţi dreptul să ziceţi azi că politicienii sunt toţi o apă şi-un pământ, daţi-mi şi mie voie să spun că şi reciproca este valabilă...
Nefiind intelectual, am şi uitat către care lichele strig. Totuşi, poate se prinde cineva care nu este încă „băiat deştept”.

Florea GHEORGHE,
prim-vicepreşedinte PNŢCD - Dâmboviţa

09 octombrie 2007

APEL CĂTRE SOCIETATEA CIVILĂ

Cu ocazia Conferinţei Naţionale din 22 septembrie 2007, Tineretul Creştin Democrat – PNŢCD şi-a ales o nouă conducere care are ca principal obiectiv scoaterea Organizaţiei din conul de umbră în care intrase şi oferirea de soluţii concrete la problemele cu care se confruntă tinerii din România
Suntem o organizaţie de tineri dornici de a se implica politic având drept scop schimbarea imaginii României într-o ţară prosperă, într-un stat care să-şi respecte cetăţeanul, fără corupţie, cu o justiţie aflată doar în slujba adevărului, cu oameni mai implicaţi în ceea ce se întâmplă în societatea în care trăiesc, cu generaţii noi, dornice de afirmare pe toate planurile.
Vă propunem ca alături de dumneavoastră să clădim toate acestea prin oferta noastră politică, acesta fiind un document care nu se rezumă numai la promisiuni şi cuvinte frumoase, lipsite de continuitate.
Menţionăm că este prima dată după decembrie 1989, când Tineretul Creştin Democrat dispune de un Program politic şi de un plan de acţiuni concrete. Desigur, această ofertă politică poate fi perfectată şi adăugită. Iar exact în cest sens dorim să colaborăm cu fundaţiile şi asociaţiile de tineri, deoarece considerăm că acestea sunt singurele structuri ce repreznită cu adevărat interesele tinerei generaţii româneşti.
Orice soluţie propusă de către asociaţile pe care le reprezentaţi va putea fi fructificată cu proiecte de legi ce pot deveni propuneri către societatea românească. Deoarece, conform Constituţiei, cetăţenii au dreptul de propune un proiect legislativ.
Menţionăm că ne punem la dispoziţie pentru dezvoltarea oricărui proiect constructiv, suntem deschişi oricărui tip de discuţii şi critici. Suntem pe deplini încrezători că alături de societatea civilă vom crea o generaţie europeană de oameni politici, dinamică, eficientă, care să accepte provocarea politică din România, având ca principală motivaţie dorinţa de a ridica România la rangul de naţiune europeană din toate punctele de vedere.
În spiritul celor enunţate mai sus, vă asigurăm de întreaga noastră colaborare în toate iniţiativele dumneavoastră.

Aşa să ne ajute Dumnezeu!

08 octombrie 2007

BIROUL NATIONAL DE CONDUCERE AL TCD-PNTCD


1. Ionescu Victor - Preşedinte (Sector 3)

2. Panaitescu Gabriel - Primvicepreşedinte (Timiş)

3. Lis Robert - Secretar General (Sector 4)

4. Botos Vlad - Preşedinte CNC (Arad)

5. Radulescu Andrei - Vicepreşedinte (Constanţa)

6. Urs Cristian - Vicepreşedinte (Brasov)

7. Dorin Marius - Vicepreşedinte (Iaşi)

8. Georgescu Silviu - Vicepreşedinte (Dolj)

9. Cernat Iuliu - Vicepreşedinte (Sector 2)

10. Ţiţei Sonia - Vicepreşedinte (Sibiu)

11. Pleşea Anca - Vicepreşedinte (Hunedoara)

12. Popescu Liviu - Vicepreşedinte (Timiş)

13. Angheloiu Florian - Vicepreşedinte (Dâmboviţa)

14. Slabu Florin - Membru Supleant (Vrancea)

15. Mitea Marian - Membru Supleant (Sector 3)

16. Matache Bogdan - Membru Supleant (Giurgiu)

17. Năstase Niculae - Membru Supleant (Suceava)

18. Cazalbasu Victor - Membru Supleant (Gorj)

19. Sanchez Miguel - Membru Supleant (Satu-Mare)

20. Bivolaru Sorinel - Membru Supleant (Dolj)

21. Bucşa Adrian - Membru Supleant (Arges)

22. Badic Diana - Membru Supleant (Sector 5)

23. Vlad Tache - Purtător de cuvânt (Sector 3)
Scrisoare deschisă

Dragi prieteni,

Ţin să vă mulţumesc sincer pentru participarea la Conferinţa Naţională a TCD - PNŢCD care a avut loc în data de 22 septembrie 2007, la Bucureşti la Muzeul Ţăranului Român.

După cum ştiţi, evenimentul s-a bucurat de o participare numeroasă, la care domniile voastre au contribuit în mod evident.

Tot în acest sens, ţin să vă informez că va stau la dispoziţie întru totul în următoarea perioadă, având în vedere iminenta apropiere a campaniei electorale pentru alegerile pentru Parlamentul European.

În perioada următoare aştept de la dumneavoastră propuneri pentru a veni în filialele pe care le reprezentaţi şi pentru a participa la diferite evenimente organizate de dumneavoastră, cât şi de „organizaţia mamă”. În acelaşi timp, aşteptăm cu deosebit interes propunerile voastre de teme politice şi electorale pentru campania ce va urma.

Totodată, în numele echipei proaspăt alese, ţin să vă asigur că vom depune eforturi ca TCD să ajungă o forta dominantă între organizaţiile de tineret ale partidelor politice din România.

Deasemenea, pentru o cât mai bună informare a dumneavoastră, vă rugăm să vizitaţi zilnic grupurile de discuţii ale TCD şi PNŢCD, precum şi blogurile şi siturile noastre politice.



Cu distinsă stimă,


Biroul Naţional de Conducere al TCD – PNŢCD

Preşedinte TCD - PNŢCD
Victor IONESCU

05 octombrie 2007

PIAŢA UNIVERSITĂŢII (un articol semnat Aurelian Pavelescu)

Universitatea este pentru români spaţiul aspiraţiei prin excelenţă. Un ideal peren pentru generaţiile de elevi, dar şi pentru părinţii lor, studiile universitare fiind echivalentul pentru studiile superioare în limba română. Un simbol al desăvârşirii individuale sub raport cultural. Instanţa de legitimare a elitei autentice. Suma acestor semnificaţii, Universitatea apare ca un reper moral.
Ultima baricadă în faţa violenţei şi a urii. Respectul faţă de celălalt, dar şi faţă de înaintaşi, onestitatea, civismul în forma sa superioară sunt consubstanţiale Universităţii. Minciuna, manipularea, lăcomia şi prostia, vulgaritatea sau impunerea de orice fel sunt interzise aici în mod natural, fiind străine spiritului universitar însuşi. Tocmai de aceea Universitatea a fost construită chiar în inima Bucureştilor şi în inima ţării, la răscrucea tuturor drumurilor. O decizie înţeleaptă, cu conotaţii istorice. Semnul staturii unui popor. Istoria se naşte cu adevărat aici, în bibliotecile universitare, ca un spaţiu al conştiinţei naţionale, al memoriei şi identităţii.
Ţine de esenţa Universităţii să rămână în deplina comuniune cu naţiunea pe mai departe, ca un adevărat far de veghe, într-o mişcare pulsatorie şi integratoare. Iată de ce Universitatea are un rol fundamental în democraţie. În fapt, democraţia poate fi definită ca o oglindire a spiritului universitar. La nivel social, economic, instituţional, democraţia apare ca o exprimare a idealului universitar, forma de modelare a spaţiului public în acord cu principiile universitare.
Înţelegem acum semnificaţia mai profundă a Pieţei Universităţii, din ce cauză protestul împotriva lui Ceauşescu a început aici, în această redută a conştiinţelor. Românii s-au adunat la chemarea unei voci interioare într-un spaţiu predestinat şi protector, simbolic prin excelenţă. Îmi este cu neputinţă să îmi imaginez confruntarea în alt loc decât acesta, al libertăţii, la nivelul simbolic cel mai înalt.
Piaţa Universităţii rămâne, în acelaşi timp, un spaţiu al luptei prin excelenţă, iar această redută trebuie mereu recucerită. În mod fatal, după orice recucerire, tot aici apar semnele răului, deoarece răul nu poate prolifera decât pornind din acelaşi loc simbolic, prin pervertirea adevărului. Periferia se apropie, încetul cu încetul, de centru pentru a da aici lupta hotărâtoare în tentativa de acaparare şi distrugere.
Confuntarea din 29 septembrie pentru Piaţa Universităţii dintre preşedintele Traian Băsescu şi PNŢCD a fost una istorică. După ce, timp de aproape trei, ani Traian Băsescu s-a rezumat la vizite formale în Piaţă, un adevărat demers fascinator, după suspendarea sa de către Parlament, a trecut la lovitura decisivă: confiscarea Pieţei Universităţii la nivel simbolic. Acelaşi lucru l-a realizat Ion Iliescu în 13-15 iunie 1990, când minerii i-au construit soclul legitimităţii tot în Piaţa Universităţii.
În 29 septembrie, Traian Băsescu avea nevoie de aceeaşi unanimitate pentru ca mesajul său să fie devastator, semnul unităţii românilor sub steagul său, care să copleşească orice opoziţie. Reacţia PNŢCD şi a lui Emil Constantinescu i-au adus lui Traian Băsescu cea mai grea înfrângere, acesta fiind, cred eu, începutul sfârşitului. Speriat nu de o mulţime de oameni veniţi împotriva sa, ci de semnificaţia mesajului la nivel simbolic,
Traian Băsescu a cedat. A simţit chiar în sufletul său revolta Universităţii, vocaţia ei profundă. Universitatea l-a izgonit pe Traian Băsescu din Piaţa, apărată de steagurile PNŢCD. PNŢCD şi-a ridicat inspirat flamurile la Universitate împotriva autoritarismului, populismului şi minciunii. Din 29 septembrie, Piaţa Universităţii nu mai stă sub semnul lui Traian Băsescu.

04 octombrie 2007

Tinerii taranisti va fac cu ochiul
un articol de Daniel Sauca (4 Octombrie 2007)

Pentru rubrica de interviu de joia aceasta m-am gandit ca e bine sa mai schimbam “protagonistii”. De obicei, la aceasta rubrica apar principalele personaje politice ale judetului, si, cand ii “prindem” prin Zalau, si cele ale tarii. Astazi, asadar, va prezint un scurt interviu cu liderii tinerilor taranisti din Salaj, respectiv Raul Husian-Caba, presedintele Tineretului Crestin Democrat (TCD) Salaj si Raul Racasan, presedintele TCD Zalau, interviuri oarecum mai “lejere”, si pentru ca avem vreme de intrebari mai “grele” peste cativa ani. Cateva date biografice: Radu Husian - Caba, nascut in Timisoara, in 29 martie 1982. Liceul: Colegiul National “C. D. Loga” Timisoara. Absolvent al Universitatii de Vest, Litere, Filosofie si Istorie, 2005, prof. Istorie si Franceza, Scoala Gimnaziala “C. Coposu”, Zalau. 2006 - prezent prof. Istorie si Franceza, Scoala Gimnaziala “Simion Barnutiu”, Bocsa. Presedinte TCD Salaj. Raul Racasan: nascut in Zalau, in 19 iulie 1981; absolvent Colegiul National Silvania - Matem- Fizica; Student Univ. Spiru Haret - Management financiar- contabil. Loc de munca: SC Interpaul SRL, Agent Comercial. Presedinte TCD Zalau.
“Balanta intre avantul tinerilor si experienta seniorilor”
Rep.: De ce ati ales sa faceti politica? De ce la PNTCD?
Radu Husian: Cred cu tarie ca implicarea activa in acest sector, este o datorie civica a fiecarui cetatean, cu atat mai mult a tinerei generatii, care s-a dovedit refractara fata de viata politica. Constatam cu stupoare in vremurile actuale, un dezgust al tinerilor fata de problematica social- politica. Totodata, Biblia ne invata si ne indeamna sa ne implicam in viata comunitatii, a oamenilor. La PNTCD m-a atras in primul rand forta ideilor politice. Ca profesor de istorie, nu pot sa nu ma inchin in fata vastei traditii europene a partidului, stiut fiind faptul ca, in plina dictatura, Seniorul Coposu a afiliat PNT-ul Internationalei Crestin-Democrate, in 1987. Taranistii au avut cel mai mult de suferit din pricina comunistilor, pedepsele lor cumulate insumand circa doua milioane de ani de temnita grea. Tot Seniorul a fost primul care, dupa Revolutie, a vorbit despre necesitatea aderarii Romaniei la NATO si UE. De asemenea, in familie am fost crescut in spiritul crestin. Am gasit in PNTCD un partid care se identifica cu aspiratiile mele, aspru combatant al structurilor totalitare, un strasnic aparator al democratiei crestine, avandu-si doctrina fundamentata pe libertate, moralitate, subsidiaritate. Mai mult, in cadrul filialei TCD Salaj, beneficiem de ajutorul unei echipe ce activeaza de mult timp pe taramul politic. Impreuna reusim sa cream o balanta intre avantul tinerilor si experienta seniorilor. Baza de selectie pentru noii membri PNTCD o reprezinta tanara generatie, partidul nostru avand, la nivel de judet, cea mai scazuta medie de varsta.
Rep.: Este un atu tineretea?
Radu Husian: Tineretea ofera diverse avantaje. Este recunoscut spiritul pragmatic al tinerilor, dinamismul si marea capacitate de adaptare si de efort. Insa aceste atuuri pe care varsta le ofera, trebuie combinate cu maturitatea, experienta si calificarea celor mai in varsta.
“Promovam o politica adevarata”
Rep.: Planuri?
Raul Racasan: Ne dorim in primul rand structuri de conducere ale TCD in majoritatea comunelor, pentru a putea face fata cu brio vicisitudinilor politice ale viitorului, pentru viitoarele confruntari. Ne dorim, si in mod sigur vom avea foarte multi consilieri locali din randul tinerilor. Toate acestea le vom face in acelasi timp cu pregatirea noastra profesionala, care ar trebui sa fie indispensabila societatii de maine pentru oricare tanar. Prin efortul nostru dorim sa sensibilizam tanara generatie in problemele comunitatii.
Rep.: Ce avantaje credeti ca aveti in raport cu alte forte politice?
Radu Husian: Tinerii reprezinta o treime din populatia tarii, deci un imens capital electoral. Cu toate acestea, organizatiile de seniori ale altor partide isi trateaza tinerii ca pe niste subalterni supusi total, simpli lipitori de afise. Noi, Tineretul Crestin- Democrat, ne bucuram insa de sprijinul total al seniorilor. Avand reprezentanti atat in Biroul Judetean de Conducere, cat si in cel Municipal, vocea noastra nu doar ca se face auzita, ci e si ascultata. Toate acestea se vor vedea in campania electorala, unde cu siguranta vom avea o mobilizare mult mai buna decat cea a tineretului partidelor competitoare. Va compensa probabil acest mare minus al lor, logistica pe care o detin aceste partide, cu oameni pusi in pozitii - cheie in fruntea judetului. Promovam o politica adevarata, axata pe colaborarea directa cu cetatenii, care nu are nimic cu demagogia si politica de dragul rating-ului la TV.
“Portile Parlamentului se vor deschide din nou pentru PNTCD”
Rep.: Previziuni politice pentru Salaj?
Raul Racasan: Portile Parlamentului se vor deschide din nou pentru PNTCD, lasat pe nedrept in afara lui, din cauza unei campanii de discreditare organizata cu multa abilitate de prelungirile in prezent ale structurilor regimului comunist. Ne-am asumat impreuna cu conducerea organizatiei judetene obtinerea unui procent de 7-8 la suta din voturi la alegerile din 25 noiembrie. Trebuie sa amintesc si faptul ca PNTCD in momentul de fata are un procent de 6,5 la suta din numarul alesilor locali, deci saltul la 7-8 procente nu va fi greu de facut.

01 octombrie 2007

Presedintele tinerilor taranisti satmareni a primit atributii de coordonare regionala27 Septembrie 2007

In cadrul unei conferinte sustinute ieri la sediul partidului, presedintele organizatiei judetene de tineret a PNTCD Satu Mare, Sanchez Miguel, a anuntat ca in urma alegerilor din 22 septembrie a devenit membru al Biroului National de Conducere al Tineretului Crestin si Democrat. Acesta a primit si atributii de coordonare regionala asupra organizatiilor de tineret din judetele Cluj, Salaj, Maramures, Bihor si Bistrita Nasaud. Principalul obiectiv al noii conduceri centrale a tineretului o constituie ajutarea tinerilor in vederea cumpararii mai usoare a apartamentelor din blocurile ANL.Presedintele PNTCD Satu Mare, Emil Naghi, a anuntat ca va participa la reuniunea Consiliului National de Conducere a partidului, in cadrul careia vor fi analizate activitatile tuturor filialelor judetene. Cu aceasta ocazie va fi fixata strategia si obiectivele PNTCD la alegerile europarlamentare si va fi definitivata lista de candidati. Primele cinci locuri sunt ocupate de Alexandru Herlea, Radu Munteanu, Vasile Lupu, Gheorghe Ciuhandu si Marian Petru Milut. Presedintele Naghi a mai anuntat ca in scurt timp filiala judeteana va ramane fara sediu, in urma retrocedarii imobilului.
Programul Politic al TCD-PNTCD

1. Reabilitarea caminelor aflate in subordinea MEC si a institutiilor sale prin contributii directe de la stat dar si prin sprijin privat. Investitiile private urmand a fi recuperate prin desfasurarea unor activitati economice legale in cadrul campusurilor universitare.

2. Dotarea laboratoarelor de practica corespunzator din surse private, acestia urmand sa aiba acces in laboratoare 5 ore pe saptmana pentru a-si desfasura propriile activitati ce tin de domeniul laboratorului respectiv.

3. Reintroducerea cursurilor de oratorie;

4. Organizarea de catre institutiile si unitatile de invatamant a unor baluri de caritate pentru tinerii elevi si studenti aflati in dificultate;

5. Organizarea unui sistem transparent de distributie a locurilor in camine, afisarea din timp pe siteurile MEC si a institutiilor din subordine a listelor cu aceste locuri si posibilitatea ca studentii sa poata sa transmita cererea on-line.

6. Realizarea de brosuri informative pentru tinerii care vor sa isi deschida o afacere.

7. Infiintarea de birouri judetene unde tinerii sa poata gasi informatii despre fondurile europene si modul de accesare a acestora.

8. Reducerea punctului procentua de impozit pana la 10 % pentru firmele care sunt conduse de tinerii pana-n 35 de ani.

9. Acordarea unor credite preferentiale prin CEC tinerilor care depun proiecte viabile cu maxim pana la 10.000 de euro si garantarea cu afacerea proprie.

10. Sprijinirea prin fondurile europene in infiintarea de firme care se vor ocupa de mediu.

11. Organizarea de cursuri pentru tineriii manageri;

12. Sprijinirea in participarile la targurile internationale de afaceri;

13. Modificarea legii si normelor legislative in ceea ce priveste locuintele ANL pentru tineri in asa fel in cat acestea sa poata sa fie cumparate in rate, investitiile facute in locuinta sa fie deduse din pretul final al locuintei, iar avansul sa fie garantia depusa la CEC atunci cand a preluat locuinta.

14. Acordarea de scutiri de taxe si impozite firmelor care castiga licitatiile pentru construirea locuintelor ANL, asa fel in cat costurile finale sa fie mai mici.

15. Cresterea procentului care poate fi cedat din impozitul anual pe venit ONG-urilor cu 1%.

18. Organizarea de cursuri de perfectionare in parteneriat public privat in domeniile in care se cauta forta de munca.

19. Inasprirea pedepselor in ceea ce priveste violenta in familie si avorturile.

20. Sumele anuale ne cheltuite de la bugetul de stat si care sunt adresate institutiilor de invatamnat pentru reabilitare si investitii, sa fie transferate intr-un cont care sa serveasca la constructia de scoli si gradinite in mediul rural.

21. Crearea „cardului unic de facilitati” pentru persoanele cu dizabilitati, acestea vor avea toate informatiile personale pe acest si totodata vor avea si datele cu privire la beneficiile de care persoana respectiva se bucura;

22. Construirea rampelor de acces la toate institutiile statului si la agentii economici.

23. Obligarea transportatorilor în comun să doteze vehiculele cu echipamente speciale pentru persoanele cu dizabilităţi sau adaptarea accesului din staţiile de bus pentru ca şi aceste persoane să aibă acces în vehiculele de transport în comun.

24. Sprijinirea tinerilor din Basarabia si din celelalte tari unde exista tineri romani care vor sa invete Istoria Romanilor prin distribuirea de carti gratuite.

25. Marirea bugetului Agentiei Nationale pentru Romanii de Pretutindeni, pentru a putea acoperi diversele proiecte;

26. In ceea ce priveste tinerii clerici sprijinirea acestora in terminarea cursurilor si infiintarea de noi parohii.

Programul Politic a fost adoptata de catre Conferinta Nationala a TCD-PNTCD care a avut loc in data de 22 sept. 2007 prin Motiunea castigatoare "Tineretul Forta -Viitorului" a domnului Victor Ionescu.

Biroul National de Conducere al TCD-PNTCD
Victor Ionescu Presedinte TCD-PNTCD