Universitatea este pentru români spaţiul aspiraţiei prin excelenţă. Un ideal peren pentru generaţiile de elevi, dar şi pentru părinţii lor, studiile universitare fiind echivalentul pentru studiile superioare în limba română. Un simbol al desăvârşirii individuale sub raport cultural. Instanţa de legitimare a elitei autentice. Suma acestor semnificaţii, Universitatea apare ca un reper moral.
Ultima baricadă în faţa violenţei şi a urii. Respectul faţă de celălalt, dar şi faţă de înaintaşi, onestitatea, civismul în forma sa superioară sunt consubstanţiale Universităţii. Minciuna, manipularea, lăcomia şi prostia, vulgaritatea sau impunerea de orice fel sunt interzise aici în mod natural, fiind străine spiritului universitar însuşi. Tocmai de aceea Universitatea a fost construită chiar în inima Bucureştilor şi în inima ţării, la răscrucea tuturor drumurilor. O decizie înţeleaptă, cu conotaţii istorice. Semnul staturii unui popor. Istoria se naşte cu adevărat aici, în bibliotecile universitare, ca un spaţiu al conştiinţei naţionale, al memoriei şi identităţii.
Ţine de esenţa Universităţii să rămână în deplina comuniune cu naţiunea pe mai departe, ca un adevărat far de veghe, într-o mişcare pulsatorie şi integratoare. Iată de ce Universitatea are un rol fundamental în democraţie. În fapt, democraţia poate fi definită ca o oglindire a spiritului universitar. La nivel social, economic, instituţional, democraţia apare ca o exprimare a idealului universitar, forma de modelare a spaţiului public în acord cu principiile universitare.
Înţelegem acum semnificaţia mai profundă a Pieţei Universităţii, din ce cauză protestul împotriva lui Ceauşescu a început aici, în această redută a conştiinţelor. Românii s-au adunat la chemarea unei voci interioare într-un spaţiu predestinat şi protector, simbolic prin excelenţă. Îmi este cu neputinţă să îmi imaginez confruntarea în alt loc decât acesta, al libertăţii, la nivelul simbolic cel mai înalt.
Piaţa Universităţii rămâne, în acelaşi timp, un spaţiu al luptei prin excelenţă, iar această redută trebuie mereu recucerită. În mod fatal, după orice recucerire, tot aici apar semnele răului, deoarece răul nu poate prolifera decât pornind din acelaşi loc simbolic, prin pervertirea adevărului. Periferia se apropie, încetul cu încetul, de centru pentru a da aici lupta hotărâtoare în tentativa de acaparare şi distrugere.
Confuntarea din 29 septembrie pentru Piaţa Universităţii dintre preşedintele Traian Băsescu şi PNŢCD a fost una istorică. După ce, timp de aproape trei, ani Traian Băsescu s-a rezumat la vizite formale în Piaţă, un adevărat demers fascinator, după suspendarea sa de către Parlament, a trecut la lovitura decisivă: confiscarea Pieţei Universităţii la nivel simbolic. Acelaşi lucru l-a realizat Ion Iliescu în 13-15 iunie 1990, când minerii i-au construit soclul legitimităţii tot în Piaţa Universităţii.
În 29 septembrie, Traian Băsescu avea nevoie de aceeaşi unanimitate pentru ca mesajul său să fie devastator, semnul unităţii românilor sub steagul său, care să copleşească orice opoziţie. Reacţia PNŢCD şi a lui Emil Constantinescu i-au adus lui Traian Băsescu cea mai grea înfrângere, acesta fiind, cred eu, începutul sfârşitului. Speriat nu de o mulţime de oameni veniţi împotriva sa, ci de semnificaţia mesajului la nivel simbolic,
Traian Băsescu a cedat. A simţit chiar în sufletul său revolta Universităţii, vocaţia ei profundă. Universitatea l-a izgonit pe Traian Băsescu din Piaţa, apărată de steagurile PNŢCD. PNŢCD şi-a ridicat inspirat flamurile la Universitate împotriva autoritarismului, populismului şi minciunii. Din 29 septembrie, Piaţa Universităţii nu mai stă sub semnul lui Traian Băsescu.
Ultima baricadă în faţa violenţei şi a urii. Respectul faţă de celălalt, dar şi faţă de înaintaşi, onestitatea, civismul în forma sa superioară sunt consubstanţiale Universităţii. Minciuna, manipularea, lăcomia şi prostia, vulgaritatea sau impunerea de orice fel sunt interzise aici în mod natural, fiind străine spiritului universitar însuşi. Tocmai de aceea Universitatea a fost construită chiar în inima Bucureştilor şi în inima ţării, la răscrucea tuturor drumurilor. O decizie înţeleaptă, cu conotaţii istorice. Semnul staturii unui popor. Istoria se naşte cu adevărat aici, în bibliotecile universitare, ca un spaţiu al conştiinţei naţionale, al memoriei şi identităţii.
Ţine de esenţa Universităţii să rămână în deplina comuniune cu naţiunea pe mai departe, ca un adevărat far de veghe, într-o mişcare pulsatorie şi integratoare. Iată de ce Universitatea are un rol fundamental în democraţie. În fapt, democraţia poate fi definită ca o oglindire a spiritului universitar. La nivel social, economic, instituţional, democraţia apare ca o exprimare a idealului universitar, forma de modelare a spaţiului public în acord cu principiile universitare.
Înţelegem acum semnificaţia mai profundă a Pieţei Universităţii, din ce cauză protestul împotriva lui Ceauşescu a început aici, în această redută a conştiinţelor. Românii s-au adunat la chemarea unei voci interioare într-un spaţiu predestinat şi protector, simbolic prin excelenţă. Îmi este cu neputinţă să îmi imaginez confruntarea în alt loc decât acesta, al libertăţii, la nivelul simbolic cel mai înalt.
Piaţa Universităţii rămâne, în acelaşi timp, un spaţiu al luptei prin excelenţă, iar această redută trebuie mereu recucerită. În mod fatal, după orice recucerire, tot aici apar semnele răului, deoarece răul nu poate prolifera decât pornind din acelaşi loc simbolic, prin pervertirea adevărului. Periferia se apropie, încetul cu încetul, de centru pentru a da aici lupta hotărâtoare în tentativa de acaparare şi distrugere.
Confuntarea din 29 septembrie pentru Piaţa Universităţii dintre preşedintele Traian Băsescu şi PNŢCD a fost una istorică. După ce, timp de aproape trei, ani Traian Băsescu s-a rezumat la vizite formale în Piaţă, un adevărat demers fascinator, după suspendarea sa de către Parlament, a trecut la lovitura decisivă: confiscarea Pieţei Universităţii la nivel simbolic. Acelaşi lucru l-a realizat Ion Iliescu în 13-15 iunie 1990, când minerii i-au construit soclul legitimităţii tot în Piaţa Universităţii.
În 29 septembrie, Traian Băsescu avea nevoie de aceeaşi unanimitate pentru ca mesajul său să fie devastator, semnul unităţii românilor sub steagul său, care să copleşească orice opoziţie. Reacţia PNŢCD şi a lui Emil Constantinescu i-au adus lui Traian Băsescu cea mai grea înfrângere, acesta fiind, cred eu, începutul sfârşitului. Speriat nu de o mulţime de oameni veniţi împotriva sa, ci de semnificaţia mesajului la nivel simbolic,
Traian Băsescu a cedat. A simţit chiar în sufletul său revolta Universităţii, vocaţia ei profundă. Universitatea l-a izgonit pe Traian Băsescu din Piaţa, apărată de steagurile PNŢCD. PNŢCD şi-a ridicat inspirat flamurile la Universitate împotriva autoritarismului, populismului şi minciunii. Din 29 septembrie, Piaţa Universităţii nu mai stă sub semnul lui Traian Băsescu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu